Scriu

Si scriu, asta ma mentine viu. Scriu din adancul mintii, din locurile in care nu puteam ajunge decat prin intermediul artei. Scriu fara bariere, ajungand in cele mai indepartate locuri. Scriu din lumina noptii si frigul soarelui, din linistea vantului si blandetea timpului. Scriu din balconul vechi din varful blocului, de pe soselele calde si prafuite, din cladirile vechi unde am ramas doar cu mintea si din frumusetea pe care nu toti o vad.Scriu din nuantele pastelate ale oraselor pradate de timp. Scriu plutind pe un rau care curge rapid, neuitandu-ma in spate. Scriu din inaltul cerului si din mizeria oraselor. Scriu din inima care-mi lipseste si din sufletul pierdut. Scriu din propria-mi istorie si din povestile puertate de vreme.Scriu din sclipire ochilor celor care m-au ascultat. Scriu din vazute si nevazute, din cele auzite sau presupuse. Scriu cu teama si incredere, cu toata fiinta concentrata asupra randurilor in contrasta si mintea imprastiata in cele 3 dimensiuni. Insumez trairi necunoscute, dragoste, frica, fiori reci si furnicaturi pe sirea spinarii, am palmele transpirate si gandurile imprastiate, amintirile ravasite si ideile pierdute si scriu … Din tot ce m-a atins vreodata pe mine, pe tine sau pe altcineva, cu toate simturile ravasite, dar adunate si concentrate succint in cateva cuvinte, dramatic si totusi atat de fumos.

Excelenta nevazuta

Am plecat de la ideea comuna ca (,) "Ca oameni noi stim, vorbim multe lucruri, dar prea putini stiu si scriu din adancuri."
Gandindu-ma la asta am ajuns la lucrul despre care vorbesc acum, este ceva ce am numit excelenta nevazuta. Am numit asa fiecare particularitate pe care nimeni nu o observa la anumite lucruri, privind imaginea de ansamblu ce nu impresioneaza pe cat ar trebui. Sunt imagini percepute succint de retina umana a zilelor de azi, dar, care ascund in ele un univers intreg, sunt peisaje nefocalizate inca de perceptorii umani, pline de lumina si originalitate, sunt sunete melodioase ignorate in favoarea zgomotului cu care am fost obisnuiti. Este o lume intreaga dincolo de bariera ochilor deschisi doar pe dinafara.
Sunt bariere si prejudecati create de un subcontient preformat si predispus la frumusetea artificiala si la realizarile si bucuriile superficiale. E greu sa depasesti bariere. Cel putin pentru mine intotdeauna a fost din simplul motiv ca niciodata nu a fost usor sa trec de stadiul negarii acestora. Pentru om cea mai grea nu este nicidecum schimbarea, ci acceptarea conditiei la care si-ar dori sa nu apartina. Sa constientizezi ca pana in momentul trezirii la realitate, momentul depasirii barierelor, momentul in care ajungi sa intelegi esenta si nu aparenta, sa observi excelenta nevazuta a lururilor; ai fost orb si te-ai cufundat in nimicuri si bucurii trecatoare, ca ti-ai tinut mintea ocupata cu tot ce puteai doar pentru a nu te concentra asupra spiritului si pentru a nu simti singuratatea ce vine odata cu acceptarea - asta este partea cu adevarat grea.
O renastere, o reinnoire, o schimbare temperamentala sau cum o numeste fiecare este ceea ce oricine are nevoie pentru a isi readuce cateodata sistemul de valori la standardele impuse de mintea sa, care, cateodata, se pierde in multime, cand imagine devine neclara si vezi doar ansamblul gri-bej in loc sa observi particularitatile fiecarui lucru in parte, in nuante vii.

Arborele vietii noastre

De mici copii ne dorim, sa crestem si sa facem tot ce poftim, dar societatea si lumea se schimba si iti interzice sa fii copil. Te limiteaza si te face sa te autolimitezi prin standarde impuse pe care esti nevoit sa le atingi pentru a te integra in lumea de oameni bolnavi in care de fapt nici macar nu iti doresti sa fii. Devii persoana care nu ai vrea sa fii, facand lucruri ce ajung sa ii displaca, sa te scarbeasca, pentru a impresiona oameni de care in fond nici nu ar trebui sa iti pese. Si asa ajungi singur, ajungi sa fii inconjurat de foarte putini oameni, langa care poti fi copil fara retineri si esti fericit, dar nu multi pot trai asa. Nimeni nu poate fii asa mereu, toti avem nevoia sa simtim ca suntem apreciati de cat mai multi din cei din jur, dar cand ne saturam de ei, atunci, de-abia atunci suntem noi. Ceea ce ne defineste este copilaria pe care reusim sa o pastram inauntrul nostru.‘Tata e arborele vietii, mama e fantana tineretii si am crescut aici cu baietii.’ Copilaria este arborele vietii tale, suportul ratiunii, este doza de sentimente ce se strecoara involuntar in fiecare decizie pe care o iei. Copilaria este si ea, la randul sau definita mai ales de parinti, de modelul pe care il vezi in ei, oricat de putin ti-ai da seama.Mama este spiritualitatea intruchipata,este un izvor de iubire eterna catre pruncul caruia i-a daruit viata, este persoana care iti ajunge in suflet atat de usor. Tata, pe de alta parte este ceva astronomic, este cel ce te invata cum sa faci ceva din nimic, sa lasi ceva in urma ta, te cearta si te impaca cu doua vorbe, este modelul tau,al meu, al tuturor. Tatalui i-am copiat privirea incruntata si i-am imbunatatit gandirea, iar de la mama am pastrat in suflet zambetul cald pe care mereu il ofera iubitor si inima deschisa catre poezia universului. Si, cu aceste atuuri, alerg acum din ce in ce mai repede spre inainte.
Esti copil cand ploua si mergi printre picaturile de apa, inaintezi prin revarsarea rece a norilor, dar esti fericit si iti vin in minte momentele cand staeai lipit de tocul usii din odaia bunicii, posomorat, neputand sa iesi afara. Esti copil cand razele de soare ale zorilor se revarsa cald pe chipul tau si zambesti amintindu-ti de diminetile timpurii. Esti copil cand vezi un fluture si ramai cateva secunde cu ochii atintiti pe zborul lor dezordonat, cu gura cascata. Esti copil cand te plimbi pe malul marii si simti mirosul de sare pana in adancul plamanilor. Esti copil cand esti singur, cand zambesti, cand alergi, cand razi cu lacrimi, cand iti saruti mama, cand iti iei fratele in brate, esti adesea copil fara sa realizezi. Esti copil de fapt de ficare data cand esti fericit, cand inima iti e invaluita de sentimentul de neegalat pe care il simteai odata in ficare zi, dar acum il cauti neincetat, obosit. Esti copil cand te gandesti la propria-ti coplarie si te pierzi in amintiri, cu ochii uitandu-te in gol si cu un zambet pe obrajii palizi.Si mai ales, esti copil cand scri, cand esti … tu. Nu mai sunt mereu copil, dar am un inger.

Visăm

Cel mai mare viciu al omului au fost mereu visele.
Omul mereu visează, visează la ce are sa vina, visează la ce ar fi putut face in trecut si se visează in prezent prin modul in care este perceput de ceilalți. Omul își creează propriile-și iluzii in care se scufunda si rămâne acolo pe cât posibil, pana il loveste  iminent realitatea.
Si tu ai visat si eu am visat, cu toții visam, dar nu avem aceleași vise. Lucrul frumos in actul de a Visa este dat de puterea fiecăruia de a își modela propria lume. Mintea umană diferă colosal de la persoana la persoana si cu atat mai mult diferă visul fiecăruia despre ceva fata de visul celuilalt. Dar, toate aceste vise sunt combatute rece de adevăr. Nimeni nu visează la adevăr, daca ceva ar fi adevărat nu am mai avea de ce sa visam. De aceea 'visatorii' sunt mai dezamăgiti de multe ori de prezent decat cei care nu au curajul sa își dea frâu liber imaginatiei, cei care accepta totul asa cum este si nu mai pot spera la nimic.
Sincer, cum este mai bine nu poți stii, sa fii dezamăgit de neajunsuri sau sa le accepti ca si cand este exact ce ti se cuvine. Dar aici, am sa vin cu un mic citat : 'Problema oamenilor nu este ca au idealuri prea marețe si nu le ating, ci ca ele sunt prea scăzute si ajung la rezultat'. Eu merg pe ideea asta, pe ipoteza ca macar o parte din lumea fiecărui visator, intr-o zi, va ajunge realitate. Nu va fi ușor, si din fericire pentru cei ce ajung sa își îndeplinească visul, mulți renunța pe parcurs, consolandu-se, devenind astfel mai ușor pentru cei ce nu își pierd vointa.
'Design your own Universe by thinking.' 

Secunde reci

Nu știai ce crud e timpul si cum el se scurge-n riduri.
La început nu stii încotro pleci, nu stii cine esti, nu stii ce vrei, dar simți nevoia sa mergi. Impulsul biologic de a avansa pur si simplu nu iti da pace, te face sa vrei sa mergi mai departe, repede, mai repede si din ce in ce mai repede.
Cand ai plecat nu ai știut încotro te duci, nu Știai că prin fiecare pas facut te îndepărtezi de copilărie. Ca fiecare mișcare va ajunge sa fie ghidata de un rationament non-emotiv pe care ti-l cladesti pe parcursul călătoriei. Ca vei privi întrebător fiecare persoana si ca alături de nevoia de iubire se va afla intr-o legătura strânsă paranoia si regretele vechi.
Acum mergi tot înainte, iti faci loc printr-o mulțime de oameni, ignorandu-i, nemaipierzandu-te in lucruri prostești sau intrând in jocuri stupide. Ajungi sa fii cel ce face jocurile de care iti era frica si devii încet persoana pa care o urai înainte, dar cel mai rău este ca nu regreti. Îmbrățișezi rece cinismul ca mod al acțiuni si obiectivitatea ca modalitate a gândirii.
Esti acuzat pentru lumea pe care o creezi in juru-ti plină de aroganta si desconsiderare, fără încredere si iubire. Acuzat, de fapt, pe nedrept, personalitatea unei persoane este puternic influențată de oamenii din juru-i, care o schimba, si o întăresc atat de adânc încât nimic nu mai poate trece prin ea si asta ajunge sa te definească.

Alone

In fiecare zi esti inconjurat de oameni, sufocat de pareri, obosit de linguseli, enervat de comantarii, dar niciodata nu esti singur. Mereu apare din senin cineva langa tine,si cu sa fara voia ta ajungi sa pierzi momente bune cu el, placute sau apasatoare, dar oricum ar fi esti in prezenta cuiva. In prezenta cuiva te schimbi, voluntar sau involuntar, mai mut sau mai putin, dar este greu sa fii intr-o stare dezinvolta continua, sincera cu toata lumea. Iti cladesti piesa cu piesa un zid format din cinism si ironie menit sa te distanteze de ceilalti, astfel incat sa pastrezi langa tine doar doua-trei persoane langa care iti este cel mai usor sa fii 'tu'.
 Singuratatea face, de fapt, parte din fiecare. Unii o cauta, altii o evita, in functie de caz. Imi este sincer mila de cei care fug de ei insisi, care fac tot ce pot sa gaseasca lucruri de facut ca sa nu se simta singuri. Toti percep aceasta singuratate ca pe ceva rau, ca pe o teama dintr-un colt al sufletului de care trebuie sa fugi. Nu vad motivatia acestui fapt, sa cauti mereu sa iti cupi tot timpul pentru a nu mai avea timp sa te gandesti la tine sau la altele. Sunt doua posibilitati, ori nu poti sa te cunosti si nu ai mintea deschisa pentru a vedea ce se intampla, ori iti este frica sa te pierzi in ganduri ireversibile.
Sa ai prieteni si oameni pe care pretinzi ca te poti baza te face sa te simti in siguranta, dar in fond, tot singur esti. De la clipa cand te nasti la momentele indoielnice, serile tarzii, sau in momentele cand 'dai nas in nas cu viata' esti tot tu, tinand in mana sforile vietii tale, restul... Restul este o iluzie, o fantasma care iti creaza o senzatie de atasare pentru ca nimeni nu poate supravietui cu gandul ca este singur pe lume, oricat de adevarat ar fi. Esti media oamenilor pe care ii cuosti si a cartilor pe care le citesti. Trebuie sa ai grija cu cine stai si in cine iti pui si cea mai mica farama de incredere pentru ca asta te influnteaza si pe o perioada mai lunga ajunge sa te defineasca,asa ca iti ramane decat sa nu te pierzi pe tine, sa treci prin curentul molcom de oameni neuitand de unde ai plecat, cine esti, si unde vrei sa ajungi.

Cine sunt.

Intr-o introspectie profunda, in momentul apogeului orgoliului etern ce il ți ascuns inauntrul tau ajungi sa te gândești la tine. La momentul cand ai pășit prima data pe drumul acesta lung pe care mergi din ce in ce mai repede, la evoluția ta de-a lungul sau, la influențele pe care le-ai avut (mai mult sau mai puțin importante,in viața celorlalti) si la persoanele ce vin si pleacă din viața ta ca dintr-o camera deschisă ale cărei uși îți este frică sa le închizi ca sa nu ramai singur. Te gândești la iubire, la trecutul ce a zburat atat de repede cu copilăria-i suavă si visurile sale ce se sting încet ca o lumânare in bătaia vântului maturității și apoi, temător,privesti spre viitor.
Este absurd, as putea spune, cand te gândești la tine si iti dai seama ca intr-o oarecare măsura nimeni nu te cunoaște, nici macar tu nu ai pătruns atat de adânc in propria-ti fiinta încât sa te înțelegi perfect. Analizezi zile pierdute si gasesti cusururi iremediabile, decizii luate in care nu te regasesti. O teorie este un mecanism de legi ce pot defini acțiunile unor lucruri pe durata lunga ( după teoria relativității generalizate) sau scurta (după mecanica cuantica)  care verifica niște observații. Omul, in schimb, ca si creatura complexa nu va verifica mereu aceleași Observații si deși este ciudat este adevărat. Fiecare individ are propriul sau 'algoritm' care este modificat pe parcurs de 'factori externi'.Nu as vrea sa imi imaginez cum ar fi sa fim toti la fel. Ar cel mai rau lucru care i s-ar putea intanmpla omenirii, fiecare este original prin felul cum gandeste si actioneaza si din fericire niciodata nu poti gasi pe cineva care se aseamana intocmai cu tine, este te face original, te face sa fii 'tu' si te motiveaza sa dovedesti cine esti si ce poti face. Fara originalitate, am fi nimic. (You were born original, so don't die a copy.)
Un om este media oamenilor de care este înconjurat si a cărților pe care le citește. Eu personal, nu am fost niciodată constant, niciunul dintre noi nu poate fi pe o perioada lunga de timp. Am fost influențati de iubire, de ura, de emoție, de fericire si am acționat din păcate fără a ne consulta ratiunea care era, și așa, destul de încurcată.
Viața pare scurta, dar e doar o clipa si viitorul e acum, e momentul in care conturezi cu ajutorul imaginatiei universul tau perfect pentru care te zbati atat de mult după aceea. Trecutul determina cine esti, iar viitorul cine vei fi, deci in afara de un punct, prezentul, Intersecția celor doua coordonate este aproape inexistenta. Momentul in care te poți descoperi pe tine, sau te poți reinventa este ziua întâi a viitorului si ultima zi a prezentului, este orice zi obisnuita si aproape banala, cateodata lipsită de importantă, este ceva măreț doar daca tu o faci prin fiinta ta sa fie asa. Nu te poți cunoaște in totalitate si nu doar de tine depinde 'soarta' ta, dar esti un principalul protagonist in jurul căruia se învârt mai multe decat ti-ai putea închipui, in fiecare zi poți sa fii 'cel mai bun tu' si sa iti dovedești importanta intr-o masa de oameni, acceptând trecutul, nu renegandu-l si mergând  nerăbdător spre viitor, nicidecum cu frica in suflet si asa vei ajunge sa fii 'tu' , oricine ai fi de fapt.