Nu știai ce crud e timpul si cum el se scurge-n riduri.
La început nu stii încotro pleci, nu stii cine esti, nu stii ce vrei, dar simți nevoia sa mergi. Impulsul biologic de a avansa pur si simplu nu iti da pace, te face sa vrei sa mergi mai departe, repede, mai repede si din ce in ce mai repede.
Cand ai plecat nu ai știut încotro te duci, nu Știai că prin fiecare pas facut te îndepărtezi de copilărie. Ca fiecare mișcare va ajunge sa fie ghidata de un rationament non-emotiv pe care ti-l cladesti pe parcursul călătoriei. Ca vei privi întrebător fiecare persoana si ca alături de nevoia de iubire se va afla intr-o legătura strânsă paranoia si regretele vechi.
Acum mergi tot înainte, iti faci loc printr-o mulțime de oameni, ignorandu-i, nemaipierzandu-te in lucruri prostești sau intrând in jocuri stupide. Ajungi sa fii cel ce face jocurile de care iti era frica si devii încet persoana pa care o urai înainte, dar cel mai rău este ca nu regreti. Îmbrățișezi rece cinismul ca mod al acțiuni si obiectivitatea ca modalitate a gândirii.
Esti acuzat pentru lumea pe care o creezi in juru-ti plină de aroganta si desconsiderare, fără încredere si iubire. Acuzat, de fapt, pe nedrept, personalitatea unei persoane este puternic influențată de oamenii din juru-i, care o schimba, si o întăresc atat de adânc încât nimic nu mai poate trece prin ea si asta ajunge sa te definească.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu