Arborele vietii noastre

De mici copii ne dorim, sa crestem si sa facem tot ce poftim, dar societatea si lumea se schimba si iti interzice sa fii copil. Te limiteaza si te face sa te autolimitezi prin standarde impuse pe care esti nevoit sa le atingi pentru a te integra in lumea de oameni bolnavi in care de fapt nici macar nu iti doresti sa fii. Devii persoana care nu ai vrea sa fii, facand lucruri ce ajung sa ii displaca, sa te scarbeasca, pentru a impresiona oameni de care in fond nici nu ar trebui sa iti pese. Si asa ajungi singur, ajungi sa fii inconjurat de foarte putini oameni, langa care poti fi copil fara retineri si esti fericit, dar nu multi pot trai asa. Nimeni nu poate fii asa mereu, toti avem nevoia sa simtim ca suntem apreciati de cat mai multi din cei din jur, dar cand ne saturam de ei, atunci, de-abia atunci suntem noi. Ceea ce ne defineste este copilaria pe care reusim sa o pastram inauntrul nostru.‘Tata e arborele vietii, mama e fantana tineretii si am crescut aici cu baietii.’ Copilaria este arborele vietii tale, suportul ratiunii, este doza de sentimente ce se strecoara involuntar in fiecare decizie pe care o iei. Copilaria este si ea, la randul sau definita mai ales de parinti, de modelul pe care il vezi in ei, oricat de putin ti-ai da seama.Mama este spiritualitatea intruchipata,este un izvor de iubire eterna catre pruncul caruia i-a daruit viata, este persoana care iti ajunge in suflet atat de usor. Tata, pe de alta parte este ceva astronomic, este cel ce te invata cum sa faci ceva din nimic, sa lasi ceva in urma ta, te cearta si te impaca cu doua vorbe, este modelul tau,al meu, al tuturor. Tatalui i-am copiat privirea incruntata si i-am imbunatatit gandirea, iar de la mama am pastrat in suflet zambetul cald pe care mereu il ofera iubitor si inima deschisa catre poezia universului. Si, cu aceste atuuri, alerg acum din ce in ce mai repede spre inainte.
Esti copil cand ploua si mergi printre picaturile de apa, inaintezi prin revarsarea rece a norilor, dar esti fericit si iti vin in minte momentele cand staeai lipit de tocul usii din odaia bunicii, posomorat, neputand sa iesi afara. Esti copil cand razele de soare ale zorilor se revarsa cald pe chipul tau si zambesti amintindu-ti de diminetile timpurii. Esti copil cand vezi un fluture si ramai cateva secunde cu ochii atintiti pe zborul lor dezordonat, cu gura cascata. Esti copil cand te plimbi pe malul marii si simti mirosul de sare pana in adancul plamanilor. Esti copil cand esti singur, cand zambesti, cand alergi, cand razi cu lacrimi, cand iti saruti mama, cand iti iei fratele in brate, esti adesea copil fara sa realizezi. Esti copil de fapt de ficare data cand esti fericit, cand inima iti e invaluita de sentimentul de neegalat pe care il simteai odata in ficare zi, dar acum il cauti neincetat, obosit. Esti copil cand te gandesti la propria-ti coplarie si te pierzi in amintiri, cu ochii uitandu-te in gol si cu un zambet pe obrajii palizi.Si mai ales, esti copil cand scri, cand esti … tu. Nu mai sunt mereu copil, dar am un inger.