Jocul ielelor

Si iarăși e ceata, mașini trec grăbite si strica liniștea Baba Novacului,  stâlpi de iluminat arsi, si câteva frunze moarte ce încă nu vor sa plece schițează melancolic atmosfera bulevardului. Luminițele palpaind in brazii artizanali dintre betoane si câțiva oameni rătăciți anima peisajul si îti amintesc din cand in cand de efemeritatea timpului care pare infinit cand stai singur pe banca învăluit de ceata, de idei si iluzii, de amintiri si chipuri ce îți erau odată dragi. E o seara de iarna, ca toate celelalte si gândul e aproape, dar ea e departe, e o seara de iarna rece, dar simpla, cu stihuri de suflet ce umbla nestingherit, asa sunt serile in marile orașe, pline de regret si graba si frig si mașini si lumina slaba. E frumos sa te plimbi pe Calea Baba Novac seara, liniștit si sa vezi o agitatie tipica lor, dar atipica ție, te face sa te simți unic, si chiar esti, dacă ieși din jocul lor, jocul ielelor in care esti prins si nici nu îți dai seama ca sa îți găsești liniștea.Linistea si iubirea au devenit prea greu de gasit intr-o metropola, dar pentru a le gasi, ai nevoie doar de vointa. E doar o alta seara.